Nimeni nu vrea să vadă așa ceva pe geamul avionului în care se află

Nimeni nu vrea să vadă așa ceva pe geamul avionului în care se află
Publicat: 18/05/2014, 09:23
Actualizat: 23/03/2019, 23:20

Pasagerii unui zbor de la Londra la Florența au trecut prin clipe de coșmar după ce o bucată de circa doi metri din aripa stângă a aeronavei în care se aflau s-a rupt, scrie The Telegraph.

„La decolare s-a auzit un sunet ciudat, apoi o bubuitură. O bucată de aproape doi metri din aripa stângă s-a rupt și atârna. Se pare că pistoanele hidraulice s-au rupt pentru că atârnau și ele. Pasagerii au alertat însoțitorii de bord care l-au informat pe căpitan”, a povestit un reporter al publicației britanice, aflat în avionul cu pricină.

Aeronava a survolat câteva minute deasupra estuarului Tamisei înainte de a efectua o aterizare de urgență.

Niciunul dintre cei 61 de pasageri nu a fost rănit în timpul incidentului.

Un purtător de cuvânt al CityJet a comentat ulterior că „echipa a urmat procedurile standard. Cei de la turnul de control au fost informați, iar aeronava s-a întors și a efectuat o aterizare normală”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×